"Colțul de oxigen Carrefour" din Parcul Titan este alcătuit din 50 de copacei Oxytree și se află situat la intarea în parc din strada Liviu Rebreanu.

Anul acesta Carrefour România a păstrat tradiția începută în 2015 și împreună cu Asociația ZeroCO2 a mai creat încă un Colț de oxigen, de aceasta dată în Parcul Titan. Această activitate a fost posibilă cu sprijinul Primăriei Sectorului 3, care ne-a acordat un spațiu potrivit pentru plantare în cadrul parcului.

Activitatea face parte dintr-un program amplu de CSR realizat de Carrefour România în parteneriat cu Asociația ZeroCO2 și ISMB. Prima etapă a proiectului a constat în susținerea unor lecții deschise în mai multe școli și grădinițe din Municipiul București, cu privire la protecția mediului în contextul schimbărilor climatice.

Proiectul reprezintă un exemplu de bună practică pe care Carrefour România l-a oferit și este cel mai folosit instrument de combatere a schimbărilor climatice și îmbunătățirea calității aerului, mai ales în mediile urbane aglomerate.

Deși temperatura a fost ridicată și soarele puternic, asta nu ne-a oprit ca vineri, pe data de 1 iulie, să plantăm 50 de copăcei Oxytree în Parcul Titan.