Agricultura sustenabila

Ce este agricultura sustenabila?

Agricultura face referire la o sfera larga de activitati si acopera o serie de nevoi vitale precum cea de hrana si textile. Cresterea numarului de locuitori la nivel mondial, diversificarea tipurilor de hrana, precum si tendintele de globalizare au dus la intensificarea activitatilor agricole peste tot in lume.

Cresterea cererii de hrana cat mai diversificata si in cantitati mari a determinat o mecanizare si chimizare excesiva a agriculturii la nivel mondial, ceea ce a cauzat “abuzarea” necontrolata a solului si a biodiversitatii. Efectele negative au inceput sa se simta usor usor, astfel incat astazi observam cum ne confruntam cu o pierdere a terenurilor fertile din cauza desertificarii, saracirea solurilor de nutrienti, alunecari de teren si bineinteles o hrana contaminata cu pesticide sau fertilizatori chimici.

Oamenii au nevoie de agricultura, dar agricultura are nevoie de un mediu stabil, durabil care sa asigure practicarea ei in conditii optime si pe termen lung.


Pe acest fundal a aparut conceptul de agricultura sustenabila.

Practicarea agriculturii sustenabile presupune eliminarea fertilizantilor chimici, pesticidelor, practicarea rotatiei culturilor, aplicarea tehnicilor speciale de lucru al pamantului care sunt mai putin invazive. Problema cu toate aceste masuri, este ca desi sunt benefice pentru mediu, pot genera o scadere a randamentului intrucat grija fata de sol, poate limita cantitatea si aspectul produselor agricole.

Cu alte cuvinte, agricultura sustenabila nu inseamna doar protejarea mediului, ci si generarea de profit pentru fermieri si de asemenea acoperirea in totalitate a necesarul de hrana la nivel de mondial.

Intrucat agricultura este una dintre cele mai cunoscute surse de gaze cu efect de sera la nivel mondial, aceasta pagina este dedicata proiectelor noastre care pot aduce un impact pozitiv si o valoare pentru comunitatile din Romania. De asemenea vom impartasi exemple de buna practica, si oferi informatii educative asupra modului in care practicile agricole pot fi profitabile, dar in acelasi timp ecologice.